Libertate pentru BALOO

Să-l salvăm pe BALOO! Ursul este folosit ca atracție turistică în stațiunea Straja, din judetul Hunedoara. Asta se întâmplă încă din anul 2.000, de când s-a accidentat pe munte și a ajuns în gospodăria lui Emil Părău, un afacerist local. Tot de atunci nu mai poate decât să viseze la răcoarea pădurii și ciripitul păsărilor.

Trebuie salvat!!! Și e nevoie de ajutorul tuturor pentru ca asemenea barbarii să nu se mai repete! Haideți să acționăm împreună, să nu ne facem părtași la suferința animalelor! Traiul lor în cuști nu este o soluție!

Locul animalelor sălbatice este în libertate, nu în temnițe!

CE PUTEȚI FACE? Sesizări! Cât mai multe sesizări la ministere, la autorități, la oricine ar putea lua atitudine și schimba ceva. Doar împreună îi putem oferi o nouă viață lui Baloo! O VIAȚĂ DE URS!

Istoric:

Într-o stațiune de schi din România, un urs întemnițat reprezintă o mascotă vie, iar anii petrecuți în cușcă sunt aniversați cu fast și sărbătoare în întreaga localitate. Încă un an, încă un tort – așa a ajus Baloo să se „bucure” de atâția ani petrecuți în cușca sa din Stațiunea Straja - Hunedoara. Emil Părău, stăpânul lui Baloo, se mândrește – ca o mamă bună – că a salvat viața ursului. Spășit, ursul i-a plătit cu vârf și îndesat, oferindu-i printre gratii, cel mai prețios dintre darurile cu care Natura înzestrează un animal sălbatic - Libertatea.

Ne luptăm pentru el din 2007

În anul 2.000 Baloo a fost găsit rănit pe munte și dus la spital de salvamontiștii din Straja. Când și-a revenit, a ajuns în grija omului de afaceri Emil Părău care l-a transformat în mascota stațiunii și nu mai vrea sub nici un chip să renunțe la blănos. Asta cu toate că e evident că i-ar fi mai bine printre stejarii bătrâni din Sanctuarul Urșilor de la Zărnești.

Alți doi ursuleți, Puppy și Pamy, ar fi gustat din același tort al frustrării dacă nu ar fi fost confiscați și eliberați în Sanctuarul de la Zărnești. Au crescut mari și arătoși, în timp ce Baloo a rămas să-și ispășească pedeapsa. AMP nu l-a uitat și încearcă de ani buni să-i câștige libertatea, însă proprietarul ilegal nu s-a lăsat înduplecat.

Deși are peste 350 de kilograme, ursul a rămas prins în hățișurile legii, pe care proprietarul ilegal le-a croșetat cu mult har. Pentru a da o tentă legală temniței sale, Emil Parău a încercat intrarea în legalitate pe baza Legii grădinilor zoologice. În urmă cu ceva ani Direcţia Sanitar Veterinară, la sesizarea ONG-urilor pentru protecţia animalelor, l-a sancţionat pe proprietar cu amendă şi i-a impus intrarea în legalitate. Ulterior, această instituție a aprobat o autorizație de menajerie pentru cușca ursului. Nici până în ziua de azi, această „găselniță” juridică nu a primit autorizația de mediu necesară funcționării.